Festivalul Serile Filmului Românesc organizează o proiecție specială pentru comunitatea din Montecatini Terme, Toscana

 

Constantin Brâncuși. Coloana sau lecția despre infinit, pe marele ecran din Italia

Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) ajunge pentru prima dată în afara României, la Montecatini Terme, Italia, în cadrul evenimentului Annunciazione & Infinito, organizat la Terme Tettuccio.
Pe 25 martie 2022, de la ora 17.30, ora Italiei, va fi difuzat documentarul Constantin Brâncuși. Coloana sau lecția despre infinit, regizat de profesorul Laurențiu Damian.

Filmul va fi difuzat în premieră, atât pentru comunitatea de români, cât și pentru localnici, fiind o proiecție specială cu subtitrare în limba italiană. Accesul este liber pentru toți cei care vor să descopere universalitatea operei lui Brâncuși, apreciată în întreaga lume.
Programul va fi îmbogățit și de prezența a doi invitați: actrița Ileana Popovici, care a locuit timp de 20 de ani în Italia, timp în care a promovat și susținut comunitatea de români și biserica ortodoxă, alături de Andrei Giurgia, jurnalist, director SFR și organizator al celor mai cunoscute festivaluri de film românesc din România.
Proiecția filmului lui Brâncuși nu va fi întâmplătoare, arhitectura bisericii din Montecatini Terme este inspirată și din Coloana fără sfârșit a marelui artist. Oreste Ruggiero, unul dintre cei mai cunoscuți arhitecți italieni, cu o legătură aparte cu România, a făcut proiectul de extindere a unei clădiri care era folosită ca depozit comercial, transformând-o într-o biserică pentru cultul creștin ortodox român din Montecatini Terme. Prin această provocare, arhitectul a avut ocazia să își reamintească de relația sa cu România și să aprofundeze gândirea unor personalități importante ale culturii și artei românești, precum Mircea Eliade și Constantin Brâncuși. Odată finalizate lucrările de construcție, se poate observa cum silueta Coloanei infinitului a lui Brâncuși individualizează pereții exteriori ai bisericii din regiunea Toscana.

„Dumnealui (arhitectul Oreste Ruggiero) a împletit atât de frumos arta, cultura și tradiția noastră religioasă, încât dintr-o magazie a făcut un loc special, un loc în care noi ne regăsim și pe care îl numim acasă. I-a dat și o unicitate acestui loc: a reușit să îmbine elemente din operele lui Constantin Brâncuși în această Biserică”, spune Părintele Tulan Matei-Ioan, paroh la „Sfânta Muceniţă Pelaghia” din Montecatini Terme.

„Este prima participare internațională a Festivalului SFR, organizată de echipa Artis, unde vom avea ocazia să mergem în Italia cu un film despre un român universal, cu o istorie fascinantă. Este o oportunitate pentru noi, dar mai ales pentru românii de acolo, care vor avea prilejul să își readucă aminte de valorile noastre românești, de la film, artă, credință și frumos. Sperăm ca acesta să fie începutul unei lungi colaborări cu biserica ortodoxă de acolo”, precizează Andrei Giurgia, directorul festivalului SFR.

„Vreau să le mulțumesc românilor din Italia, care vor găsi răgazul să vadă un documentar, un film despre un mare artist român – Constantin Brâncuși, de fapt despre un mare artist universal. Filmul a fost făcut pe o durată de patru ani. De ce patru ani? Pentru că patru ani a durat refacerea Coloanei. Aduc un omagiu și unui mare actor și unui mare om de stat, care a fost Ion Caramitru, pentru că, datorită lui, s-au început acele lucrări de restaurare a Coloanei”, menționează regizorul Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România (UCIN).

Proiectul este dedicat Bisericii Ortodoxe Santa Pelagia Martire, fiind un omagiu adus Bunei Vestiri, care în Toscana capătă o înaltă valoare simbolică, referindu-se și la un nou început.

DESPRE ORESTE RUGGIERO

Oreste Ruggiero are o legătură aparte cu România, care datează de la începutul anilor 1990. Născut în Napoli, la data de 20 martie 1950, Oreste Ruggiero este arhitect, artist și scriitor italian. Prima dată, a mers în România împreună cu o rudă a consulului Italiei de atunci, Giorgio Marrapodi, într-o excursie la București pentru a examina opere de artă și antichități. Nivo Magni, prietenul lui, preluase împreună cu grupul său prima companie de ambalare privatizată din România. Oreste a proiectat rețeaua pentru fabrică, ceea ce a marcat începutul aventurii sale de arhitect în România.

În noul mileniu, o perioadă de detașare fizică a sa de România din motive de muncă în Italia și Qatar, nu l-a împiedicat totuși să rămână în contact cu România prin două publicații de ficțiune: în 2008 HIPERBOREA – Piatra neagră și destinul umanității și în 2013, POVESTEA lui OVIDEL.

L-a fascinat Brâncuși, aprofundând gândirea sa filosofică și mistică, Eliade, care, prin cartea sa Istoria Religiilor, i-a oferit o cheie de citire a artei italiene a secolului al XV-lea, perioadă în care clienții mecenați erau de obicei organismele ecleziastice. După cum spune chiar el, „nimic nu este întâmplător”, cum a fost ocazia de a-l întâlni pe părintele Matei-Ioan Tulan, trimis la el pentru a se găsi o soluție pentru acel tânăr preot care căuta un teren pentru a construi o biserică ortodoxă. Așa a menținut legătura cu România.

Eveniment co-organizat de:
Asociația Artis
Festivalul Serile Filmului Românesc
Asociația Studenților Jurnaliști
Parteneri media: AGERPRES, VIVA FM, Evenimentul Regional al Moldovei, Radio România Cultural, Radio Iași, inOras.ro


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *