Personalități din lumea cinematografiei și invitați de seamă continuă să sosească la Iași, pentru cea de-a 13-a ediție a Festivalului Serile Filmului Românesc. Se anunță încă trei zile pline de evenimente, la care cinefilii și iubitorii de cultură sunt așteptați.
A doua zi a început la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” din Iași, unul dintre spațiile în care festivalul a fost organizat încă din primii ani. Filmul Grindul șacalilor a rulat în premieră, iar proiecția de gală a filmului Imaculat a adunat cinefili de toate vârstele.
Ana Dumitrașcu, despre filmul Imaculat: „A fost un proces destul de lung. Am avut timp sa îmi construiesc personajul și asta nu se întâmplă foarte des. Aici am avut timp necesar să schimb, să adaug. A ajutat enorm. Am avut repetiții după repetiții. Am lucrat pe improvizație foarte mult, înainte și în timpul filmărilor”.
Prof. univ. dr. Laurențiu Damian, despre filmul Imaculat: „Să vă spun de ce mi-a plăcut? Nu e vorba doar despre un spital. Poate fi un ospiciu sau pot să mă rezum la niște puncte, puncte, pe care fiecare le interpretează cum vrea. Din ce trăim! Interpretarea e impresionantă. Prin priviri, scene, strânsul de mână. E talent nativ. M-a impresionat. Vă mulțumesc că mi-ați oferit un film care mi-a amintit de Persona”.
Momente de evocare pentru cei care nu mai sunt
Gala CineMemoriam, printre evenimentele premium ale acestei ediții, este dedicată celor care nu mai sunt, dar care merită o recunoaștere în cadrul unicul festival dedicat exclusiv filmului românesc. Actorii Florina Cercel, Luminița Gheorghiu și Ion Dichiseanu au fost evocați în cadrul unui eveniment complet, cu secvențe din viața acestora și unde apropiații și membrii familiei au fost prezenți: Carmen Tănase, Ileana Popovici, Laurențiu Damian și Ioana Dichiseanu. Evenimentul a avut loc la Ateneul Național din Iași.
Carmen Tănase, într-o scrisoare adresată Florinei Cercel: „Uite, țuca – noi așa îi spuneam – țuca. Uite, țuca, SFR te evocă. Știi cât e de frumos aici? Ce oameni adevărați am cunoscut? Cât de tare te admiră și te respectă? M-au rugat pe mine să vorbesc despre marea actrița, Florina Cercel. Eu, rebelă cum mă știi, vorbesc puțin – spun puțin că nu avem trei zile și trei nopți la dispoziție – despre cum erai tu dincolo de scenă, despre prietenia noastră nărăvașă, pentru că unde te-ai născut și ce roluri și ce premii ai luat, asta se poate citi oriunde”.
Ioana Dichiseanu, despre tatăl ei, Ion Dichiseanu: „Artiștii trebuie să fie nemuritori și vor fi nemuritori prin rolurile pe care le-au trăit. Artiștii respiră arta. Tata tot timpul era întrebat dacă preferă teatrul sau filmul. Tata spunea: le iubesc pe ambele, dar mai mult iubesc filmul, pentru că filmul rămâne”
Prof. univ. dr. Laurențiu Damian, despre Luminița Gheorghiu: „O mare actriță și un mare om. Când o sunam, vocea îi era aceeași, o voce puternică, o voce încrezătoare, o voce care îți dădea întotdeauna speranțe”.
Tot în sala Ateneului a rulat și filmul Octav, unul dintre cele mai cunoscute filme în care actorul Marcel Iureș a jucat. Peste 200 de cinefili s-au întâlnit cu actorii Marcel Iureș și Ioan Andrei Ionescu.
Marcel Iureș: „Mă bucur tare mult că sunt aici. Ce m-a atras la această poveste e că nu semăna deloc, dar absolut deloc cu ceea ce era pe piața românească. Era o poveste cu oameni, cu copii, cu iarbă și cu multă emoție am zis da. Țin minte că cel mai greu lucru pentru mine a fost machiajul, pentru că a trebuit să-mi pun vârstă pe chipul meu de atunci și a durat 2 ore, însă a fost bine”.
Cel mai nou film regizat de Cristian Mungiu a adunat peste 400 de spectatori
Punctul 0 al Iașului a fost punctul de interes al cinefililor și peste 400 de persoane au participat la proiecția filmului R.M.N. Proiecția a fost însoțită de un Q&A cu Macrina Bârlădeanu, Cerasela Iosifescu, producătorul Tudor Reu și directorul de imagine Tudor Panduru.
Macrina Bârlădeanu, după proiecția filmului R.M.N.: „O bucurie întotdeauna să revedem filmul sau nu neapărat să-l revedem, că l-am tot văzut, dar să fim într-un mediu de genul acesta. Foarte frumos, ce să zic: și la Cannes, și aici. Și, sincer, emoțiile sunt la fel de mari și la fel de frumoase, o spun total onest și chiar așa este. Este minunat, nu m-am așteptat. E prima dată când vin la acest festival. Din păcate, nu știam de el înainte, când încă eram aici. Mă bucur foarte mult că l-am descoperit și o să povestesc neapărat mai departe despre el cât mai mult”.
Cerasela Iosifescu, după proiecția filmului R.M.N.: „Filmul vorbește despre condiția umană, până la urmă, și despre oameni, despre intoleranță. Despre imposibilitatea de a se adapta anumitor condiții, să spunem. Pentru mine este o mare bucurie să pot face parte din această echipă și mai mult decât atât să mă împart între două proiecții. Mare, mare bucurie. Revin la Iași, un loc minunat în care mă simt extraordinar de bine”.
Tudor Reu, după proiecția filmului R.M.N.: „Producătorul se bucură pentru publicul acesta minunat și eu vreau să-ți mulțumesc pentru ceea ce ai reușit să faci aici împreună cu echipa ta. E absolut extraordinar festivalul acesta”.
A doua zi a festivalului Serile Filmului Românesc s-a terminat la Amfiteatrul Palas. Peste 100 de spectatori au urmărit un maraton de scurtmetraje românești alături de criticul de film Irina-Margareta Nistor. Întâlnirea din fața marelui ecran s-a terminat cu o discuție asupra celor vizionate, cu aplauze și promisiunea că ne revedem și azi, la cel de-al doilea maraton de scurtmetraje, la Cinema Ateneu.
Biletele sunt puse în vânzare pe eventbook.ro, iar în limita locurilor disponibile pot fi achiziționate și direct de la locația desfășurării evenimentelor. Programul complet, pe www.festivalsfr.ro.
Organizat de: ARTIS
Inițiat de: Asociația Studenților Jurnaliști
Susținut de: Primăria Municipiului Iași, Ateneul Național din Iași
Transportator oficial: Tarom
Asigurător oficial: Groupama
Cu sprijinul: Centrului Național al Cinematografiei, Consiliul Județean Iași, Dacin Sara, Uniunea Cineaștilor, Banca Transilvania, Institutul Cultural Român
Parteneri oficiali: Cinema Ateneu, Palas Mall Iași, Rodotex, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași
Mașina oficială: Casa Auto Mercedes-Benz Iași
Răsfățat de: Dulcinella
Vinul oficial: Gramma
Cafeaua oficială: Noir Coffee Roasters
Partener de ospitalitate: Unirea Hotel & SPA
Partener educațional: Universitatea „Petre Andrei” din Iași
Partener media oficial: Europa FM
Promovat în rețeaua: Wink Public Multimedia
Sponsori: Apa cinefililor: Zizin, Bistro la noi, Pop Cola, Frateria L’Artisan, Acaju, Avon, Mihaela Iacob, Casa Lebăda, Papucei
Parteneri: Liceul Varlaam, Cărturești, Compania de Transport Public Iași, Unirea Towers, Cafeneaua Piața Unirii, Aurelian Ion, Empathy Video Booth 360, Louis Purple, TV5Monde, Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, Restaurant Panoramic, Opera Națională Română Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Brizo, Klipa, Aeroportul din Iași, Restaurant Novella, Romfilatelia
Parteneri media: Agerpres, Radio România Iași, Radio România Cultural, TVR Iași, MovieNews, Suplimentul de cultură, Ziarul de Iași, Fashion Premium Magazine, Radio Europa Liberă România, Viva Fm, Evenimentul, TVR Moldova, Cinemaraton, Radio Hit, InOras, Apollonia TV, Zile și nopți, Iași TV Life
RESURSE ONLINE SFR
Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc
Instagram: https://www.instagram.com/serilefilmuluiromanesc/
Youtube:
Site: www.festivalsfr.ro