Tudor Giurgiu este producător și regizor de filme român, născut pe data de 20 iunie 1972 în Cluj-Napoca. A absolvit Academia de Teatru și Film „Ion Luca Caragiale”, secția Regie, în 1995. A fost președinte al Societății Române de Televiziune (TVR), între anii 2005-2007.
Tudor Giurgiu și-a creat propria companie independentă de producție de film, Librafilm și a inițiat Festivalul Internațional de Film Transilvania. Înființează Gala Premiilor Gopo, Asociația Romanian Film Promotion și inițiază proiectul Salvați marele ecran, din care face parte și documentarul Cinema, mon amour, pentru care este co-scenarist și producător. Cel de-al patrulea lungmetraj semnat de Tudor Giurgiu, Parking, spune povestea lui Adrian, un poet din Sângeorz-Băi care emigrează ilegal în Spania anului 2002.
În 2007 a obținut Premiul publicului în cadrul Galei Premiilor Gopo pentru cel mai mare succes de box office.
Serile Filmului Românesc – Arhiva
Festivalul SFR