Crescută într-o lume a filmului și a teatrului, cu părinții care au fost actori înainte de ’89, Irina Velcescu spune că a văzut actoria „cu bune și cu rele, cu performanțe și fără”. A debutat ca actriță în 2005, când a jucat în piesa The Shape of Things și a dublat cu Șerban Pavlu. Cunoscută pentru rolurile pe care le interpretează la Teatrul „Nottara” din București sau la „Godot”, în piese precum Un pic prea intim sau Mărimea contează, Irina Velcescu joacă și în rolul Anei din lungmetrajul Secretul fericirii, personaj despre care mărturisește că îi place „în momentul în care îi fuge pământul de sub picioare”.
Actrița a tradus și o piesă de teatru a lui Eric Bogosian, numită subUrbia, în care are și rol principal. Pentru acesta, ea a primit premiul pentru cea mai bună actriță prin programul Comedia ține la tineri. După ce a urmat studiile la la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, a fost remarcată de criticii de teatru pe când făcea parte din proiectul pornit de Alexa Visarion, când juca în Săptămâna teatrului american la Teatrul Național. Au urmat apoi mai multe roluri, printre care cel din Forma lucrurilor, în care joacă alături de Vlad Zamfirescu și Andi Vasluianu.
Serile Filmului Românesc – Arhiva
Festivalul SFR