S-a născut în Adjud, iar la vârsta de nouă ani a fost luat prizonier, împreună cu familia sa, de către nemți. Au petrecut un an în Ungaria, hrănindu-se din cazane și trăind într-o veche fabrică de bere transformată în lagăr până când au fost salvați de americani. „Era o liniște pe care o simțeai până în măduva oaselor, auzeam foarte clar huruitul șenilelor”. Când s-a întors în țară a fost nevoit să își ajute familia, lucrând astfel în cadrul unei școli profesionale la secția de strungărie și metalurgie.
A renunțat la meseria de inginer și a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București pe care l-a absolvit în anul 1959. „Umblam cu Sheakspeare într-o parte și chimia organică în alta”, își amintește actorul. Remarcat pentru numeroasele apariții pe scena Teatrului Nottara și nenumăratele roluri din cinematografie, teatru TV și radiofonic, Ion Dichiseanu a obținut premii și distincții pentru talent și muncă artistică. În anul 1979 primește premiul ACIN pentru filmul Clipa, o poveste a anilor ’50, iar în anul 2000 este decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler. Rămân pentru generații cele peste 60 de producții cinematografice printre care se numără Toate pânzele sus, Trandafirul galben, Pistruiatul, Burebista sau Vocea inimii.
Chiar și după o experiență îndelungată în teatru și film, Ion Dichiseanu susține că emoțiile încă există, timiditatea fiind prezentă încă de la primele apariții pe scenă. A cunoscut nume mari din istoria filmului românesc, precum Mircea Mureșan, Sergiu Nicolaescu sau George Varca. Dăruit meseriei, actorul respectă publicul și afirmă că îl voi iubi până voi închide ochii.
