Retrospectiva Florin Piersic în Piața Unirii din Iași (12-16 iunie 2019)
În 2019, anul aniversar SFR, aduce la Iași Retrospectiva Florin Piersic. La un deceniu de film românesc la Iași, pe marele ecran din Piața Unirii, vor fi proiectate șase dintre filmele în care joacă Florin Piersic, actorul căruia îi este dedicată această ediție. Festivalul redeschide Cinefilia în perioada 12-16 iunie, iar pe scena cinematografică ieșeană vor fi prezenți actori și regizori, care au susținut SFR de-a lungul celor nouă ediții.
În deschiderea festivalului, va avea loc proiecția filmului de suflet al actorului, Parașutiștii (1972), în care Luncan, un comandant de parașutiști aspru și intransigent, își neglijează soția și copilul în favoarea meseriei. Retrospectiva Florin Piersic include filmele: De-aș fi… Harap-Alb (1965), Haiducii lui Șaptecai (1971), Elixirul tinereții (1975), Pintea (1976), Colierul de turcoaze (1985). Filmele din Retrospectiva Florin Piersic vor fi vizionate pe marele ecran din Piața Unirii din Iași (open air), în perioada 12-16 iunie, de la ora 21.00, cu excepția Serii de Gală, care va începe la ora 20.30.
“Florin Piersic este cel mai carismatic actor român, care în cei peste 60 de ani de carieră cinematografică a reușit să demonstreze că are un talent indiscutabil și nu este doar o prezență spectaculoasă, de altfel, extrem de rară în peisajul colegilor de breaslă.” (Irina-Margareta Nistor, Ambasador SFR)
“După reverențele pe care le-am făcut pentru Mircea Daneliuc, George Mihăiță, Mircea Diaconu, Victor Rebengiuc, Cristian Mungiu, acum a venit timpul să-i dedicăm ediția unuia dintre cei mai iubiți actori ai tuturor generațiilor – Florin Piersic. Este un actor atât de complex, încât am stat să analizăm fiecare detaliu legat de filme și proiecții. De altfel, este pentru prima dată când vom avea, seară de seară, proiecții open air, în Piața Unirii.” (Andrei Giurgia, Director SFR)
DESPRE FILME
De-aș fi… Harap-Alb (1965)
Regizor: Ion Popescu-Gopo
Durată: 91 minute
Gen: Fantastic
Rating: Audiență generală
Distribuție: Chris Avram, Emil Botta, Florin Piersic, Irina Petrescu, Puiu Călinescu, Anca Pandrea, Constantin Codrescu, Fory Etterle, George Demetru
Filmul, în regia lui Ion Popescu-Gopo, este o ecranizare după basmul Povestea lui Harap-Alb și prezintă o parodie, interpretată într-o manieră liberă. De-aș fi… Harap-Alb urmărește povestea fiului de Crai, care parcurge un drum inițiatic, de la inocență la maturitate.
Haiducii lui Șaptecai (1971)
Regizor: Dinu Cocea
Gen: Aventuri, Istoric
Durată: 86 minute
Rating: Audiență generală
Distribuție: Florin Piersic, Aimée Iacobescu, Marga Barbu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Colea Răutu
Domnița Ralu are nevoie de un milion de galbeni pentru a cumpăra de la Viena o colecție de bijuterii. Pentru a-i satisface dorința, domnitorul fanariot instituie birul văcăritului, ducând la sărăcirea poporului.
Elixirul tinereții (1975)
Regizor: Gheorge Naghi
Durată: 90 minute
Gen: Dramă
Rating: Audiență generală
Distribuție: Florin Piersic, Anna Szeles, Melania Cârje, Stela Popescu, Mihai Fotino, Marin Moraru, Alexandru Matei, Ștefan Tapalagă, Ștefan Mihăilescu Brăila, Gheorghe Naghi, Aurel Cioranu, Dorina Done
Profesorul gerontolog Titus Rotuna inventează o licoare care are fantasticul efect de a întineri și astfel descoperă elixirul tinereții. El testează această descoperire pe el însuși și, văzând efectele, oferă elixirul și unor colegi de generație.
Pintea (1976)
Regizor: Mircea Moldovan
Durată: 94 minute
Gen: Aventură, Dramă, Istoric
Rating: Audiență generală
Distribuție: Florin Piersic, Nae Mazilu, Maria Ploae, Constantin Diplan, Colea Răutu, Ovidiu Schumacher, Eugenia Bosânceanu, Constantin Băltărețu
Ofițerul român Grigore Pintea se întoarce în satul natal din Maramureș la începutul secolului al XVIII-lea și părăsește armata austriacă, după ce află de nedreptățile săvârșite de oamenii grofului Bartolok. După plecarea sa, viteazul se dedică unei cauze nobile, care îi ia viața, dar îl înveșnicește în glorie.
Colierul de turcoaze (1986)
Regizor: Gheorghe Vitanidis
Gen: Aventuri
Durată: 92 de minute
Rating: Audiență generală
Distribuție: Florin Piersic, Jean Constatin, Alexandru Repan, Ion Besoiu, Marga Barbu, Alexandru Arșinel
Colierul de turcoaze este un film românesc din 1986, regizat de Gheorghe Vitanidis, cel de-al cincilea film din seria Mărgelatu. Acțiunea se petrece în Muntenia, în perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Răpirea unui bancher vienez și a fiicei sale amenință să declanșeze un scandal diplomatic, ce s-ar putea solda cu intrarea armatelor austriece în țară.
DESPRE SFR
Festivalul SFR este organizat de Asociația ARTIS.
Proiectul este rezultatul pasiunii studenților din Asociația Studenților Jurnaliști din Iași pentru cinematografia românească. Inițiat în 2010, continuat timp de nouă ani cu retrospective, invitați și parteneri din lumea cinematografiei, festivalul a ajuns să fie recunoscut la nivel național de instituțiile reprezentative din mediul cultural.
Festivalul SFR este unicul de acest profil din țară, dedicat în exclusivitate filmului românesc și a reușit, de-a lungul anilor, să transforme capitala Moldovei într-un pol al cinematografiei românești. Din 2017, Iașul a devenit Țara Filmului Răsare, cu reședința numită #Cinefilia.
„Din 2010, ne place să promovăm filmul românesc din toate timpurile, iar personalitățile care au fost la festival de-a lungul timpului ne confirmă faptul că inițiativa noastră contează, că publicul vrea să vadă film românesc pe marele ecran și că putem merge cu încredere mai departe.” (echipa SFR)
Ediția a 9-a a festivalului Serile Filmului Românesc a atras peste 8.000 de spectatori la cele peste 30 de evenimente dedicate filmului românesc. În cele cinci zile de festival, Iașul a găzduit peste 60 de invitați din cinematografia românească, în cinci locații permanente (Piața Unirii, Ateneul din Iași, Amfiteatrul Palas, Casa de Cultură a Studenților, Tiki Village și Hala FiX).
RESURSE ON-LINE SFR
Detalii despre parteneri, aici.
One thought on “Cele mai iubite filme cu Florin Piersic vor fi proiectate pe marele ecran din Piața Unirii (12-16 iunie)”