Programul de lucru ca voluntar
Trebuie să știi că voluntariatul implică și perioadele de dinainte de festival, dar și o zi-două după ce închidem marele ecran. Asta se întâmplă pentru că ne place să ne cunoaștem, să ne obișnuim unii cu alții, să înțelegem ce avem de făcut în zilele de festival și, foarte important, să ne facem prieteni.
Evenimente importante în cadrul voluntariatului la SFR:
Întâlnirea generală. Ne cunoaștem și ne împărțim pe echipe după ce am făcut primul pas la interviul de recrutare. Este important să știi că ținem mult la prezența ta aici.
Marșul Voluntarilor. Ne întâlnim cu toții, îmbrăcați în haine de festival, cu vreo săptămână înainte și anunțăm Iașul despre ceea ce urmează.
Festivalul în sine. Dar credem că te-ai prins deja.
Petrecerea voluntarilor. Pentru că meriți să te bucuri și tu… ca un invitat special.
PROGRAM
În cadrul festivalului, ne întâlnim pe la ora 11.00, depinde de programul zilei. Fac excepție cei din echipa de Invitați, pentru că ei sunt mereu în priză. Invitații vin și pleacă mereu.
- Ce vrem să avem împreună
Atenție la detalii, comunicare, asumare, o atitudine deschisă și pregătire pentru situații neprevăzute.
Echipele de voluntari SFR
Logistică
Foto-video
Tehnic
Invitați
Bun venit locații (hosting)
Promovare urbană
Important pentru cei din echipa de Invitați
- Comunicarea
Trebuie să știi că vei vorbi mult. Uneori foarte mult. Atât cu invitații, dar mai ales cu echipa. Trebuie să știm mereu unde ești și ce faci, pentru că tu ești omul de lângă invitat. Mereu lângă invitat!
- Calmul
Nu există probleme, există situații! Pentru invitați, fața ta definește festivalul. E frumos să ai o față zâmbitoare și senină, astfel încât să transmiți oamenilor emoția și dorința de a reveni în filmul nostru.
- Creativitatea
Vom face multe grafice și vom planifica totul la minut, dar niciodată nu ne iese după cum ne propunem. În aceste momente, trebuie să știi să improvizezi și să acționezi în consecință, având în vedere cele două lucruri de mai sus.
Important pentru cei din echipa de Logistică
Abilitatea de a vedea imaginea de ansamblu
Adaptabilitate
Păstrarea calmului în situații de tensiune
Mediul în care ne desfășurăm activitatea este adesea pe „repede înainte” și fiecare pas se bazează pe îndeplinirea completă a pasului anterior. În logistică, abilitatea de a lua decizii într-o fracțiune de secundă, atunci când e nevoie pentru a putea „stinge focul”, este imperios necesară.
Abilitatea de a rezolva probleme într-un mod eficient
Sinceritatea
Oamenii cred că își protejează echipa dacă acoperă probleme și le țin departe de ochii celorlalți, dar în final, aceste lucruri se vor întoarce și îi vor bântui. Cele mai bune echipe de logistică au învățat faptul că o comunicare sinceră cu ceilalți -indiferent cât de stânjenitor ar fi momentul- creează o încredere ce va dura pe termen lung.
Continua căutare de îmbunătățiri
O dată ce reușim să ducem la bun sfârșit o serie de sarcini, putem să tragem linie și să folosim experiența acumulată pentru a analiza, ajusta sau pentru a crea un sistem prin care să îmbunătățim felul cum vom întâmpina pe viitor astfel de procese.
Abilitatea de a gestiona și de a elibera stresul
Pentru a ne putea desfășura activitatea în condiții optime este necesar să știm cum să manageriem situațiile stresante și cum să facem față la schimbările neașteptate ce apar. Trebuie să ținem cont de faptul că stresul o să apară indiferent de circumstanțe și să nu-l lăsăm să ne afecteze zi după zi.
Abia așteptăm să ne cunoaștem și să îți răspundem la toate curiozitățile,
echipa ARTIS