Născut în București, Alec Secăreanu urmează Universitatea Națională de Artă Teatrală ṣi Cinematografică „Ion Luca Caragiale”. După rolurile sale în filmele românești, în 2017 acesta joacă primul rol într-un film britanic – Tărâmul binecuvântat, nominalizat la premiul BAFTA pentru Cel mai bun film britanic. Personajul lui Alec, un lucrător agricol migrant care intră într-o relație cu un fermier de oi, poate fi urmărit în cadrul proiecției de anul acesta de la SFR.
În urma succesului obținut în pentru filmul Tărâmul binecuvântat, actorul obține rolul unui bărbat care a pierdut sensul vieții în spectacolul Gundog, piesă găzduită de prestigiosul teatru Royal Court din Londra. La Hala Sinatex din București, Alec Secăreanu face parte dintr-o montare interesantă – Fight Club, spectacol în regia Ilincăi Radulian pe faimosul text al lui Chuck Palahniuk.
Alec Secăreanu menționează într-un interviu că preferă să păstreze o zonă de anonimat şi intimitate. Acesta afirmă că nu a intrat în această meserie pentru faimă şi celebritate, dar este copleșit atunci când lumea îi apreciază munca.